Despre parinti

“Ce este un părinte bun?”   Lipsiţi de informaţii corecte şi utile, permanent preocupaţi de grija zilei de mâine, din dragoste pentru copilul dumneavoastră săvârşiţi o serie de greşeli cu consecinţe de cele mai multe ori nebănuite, în destinul copilului. Nu o să inventariem aici greşelile pe care s-ar putea să le comiteţi.   “Ce este un părinte bun?” Iată în continuare câteva sugestii care vor ajuta cu siguranţă la evitarea unor greşeli. Un părinte încrezător în forţele proprii şi competent în măsurile pedagogice pe care le întreprinde poate fi un părinte bun. El face tot ce este mai bine pentru copilul său, adică vine în întâmpinarea nevoilor acestuia. Nevoile unui copil sunt (sistematizate de E.A.Vrăşmaş):
  1. a) fizice, de bază, cum ar fi nevoia de căldură, hrană adecvată şi odihnă, de îngrijire şi igienă, de ocrotire; b) afective, cum sunt contactul fizic, atenţia acordată, admiraţia şi tandreţea, răbdarea, disponibilitatea, aprobarea, compania; c) de securitate, printre care amintim îngrijirea permanentă, modele de îngrijire permanentă şi respectarea unor reguli elementare, o familie unită şi stabilă, un mediu predictibil, reguli de control; d) de stimulare a potenţialului înnăscut, prin încurajarea curiozităţii şi a comportamentelor de exploatare şi de a răspunde la întrebări, prin dezvoltarea deprinderilor de participare la joc, prin promovarea ocaziilor de dezvoltare; e) direcţionare şi control, prin deprinderea copilului cu comportamente sociale adecvate. Disciplina, înţelegerea nevoilor celuilalt, cinstea şi amabilitatea sunt repere; f) responsabilizare prin atragerea copilului, la început în mici activităţi, apoi gradat spre activităţi de care să devină răspunzător şi implicat în decizii; g) independenţa, prin încurajarea în propriile decizii, mai mici la început, spunându-i că este foarte important ce face el. În satisfacerea tuturor acestor nevoi un părinte bun se inspiră din înţelepciunea marilor interpretatori biblici: pentru îmbrăcăminte să cheltuiască sub posibilităţi, pentru mâncare să cheltuiască după posibilităţi, dar pentru învăţătură să cheltuiască peste posibilităţi.
            Un părinte bun este conştient că diferenţa dintre el şi un educator al copilului său se face prin numărul de sarcini, nelimitate pentru el, părintele, şi cunoscute, specifice şi limitate pentru educator.             Un părinte bun se instruieşte cu un pas înaintea copilului, pentru a-i putea fi de folos la nevoie.             Un părinte bun a înţeles că astăzi esenţialul nu mai este să ştii mult ci să ai capacitatea să înveţi lucruri de care vei avea nevoie. El a înţeles că fără contribuţia sa, în cunoştinţă de cauză, atât în perioada preşcolară, cât şi în cea a ciclului primar, şansele copilului lui de a urma un destin intelectual sunt minime.           Un părinte bun este acel părinte care pregăteşte copilul pentru viaţă. Îl învaţă, înainte de orice, să gândească. Mai ales să gândească matematic. El este conştient de adevărul: cea mai scumpă ştiinţă este mai ieftină decât neştiinţa.            Un părinte bun conştientizează: calitatea de părinte trebuie învăţată şi perfecţionată. A fi părinte nu înseamnă doar a creşte copilul, ci o interacţiune permanentă între părinte şi copil, copil care se dezvoltă continuu.>              Un părinte bun are cunoştinţe despre sănătate şi dezvoltare umană cu accent pe dezvoltarea copilului, despre drepturile părinţilor şi drepturile copilului, despre sistemul educaţional în care-şi va integra copilul.            Un părinte bun este conştient că pentru integrarea copilului în societate este necesară o mediere între lumea copilului şi cea a adulţilor.   Copilul trebuie:  
  • să-şi trăiască din plin copilăria;
  • să-şi dezvolte facultăţile fundamentale;
  • să devină progresiv dispus a primi învăţăturile din şcoala primară.
        Un părinte bun îşi pregăteşte din vreme copilul pentru şcoală. El trebuie să-şi pregătească copilul pentru un nou mod de viaţă, un nou mediu. Copilul trebuie să se integreze în acest mod nou de viaţă şi acest nou mediu, respectându-i-se copilăria şi nevoile sale, dar să-i dea gust de şcoală. Să înţeleagă, el şi copilul său, că şcoala este făcută pentru a învăţa, că are exigenţele sale, că îi rezervă copilului satisfacţii şi bucurii proprii. Acolo, la şcoală, mai mult ca oriunde, copilul învaţă să devină sociabil, să coopereze, să ducă la capăt proiecte, să prindă obiceiuri colective, să-şi conştientizeze propria cultură. În şcoală, copilul exersează trăitul în ansamblu, învaţă să-şi construiască limbajul, se iniţiază în lumea scrisă, învaţă să acţioneze în lume, continuă să descopere lumea, îşi imaginează, simte, creează. Pornind de la „recunoaşterea copilului înainte de elev”, şcoala trebuie să dezvolte toate potenţialele copilului, cu scopul de a permite formarea personalităţii lui şi de a-i da cele mai bune şanse de a reuşi la şcoală şi în viaţă. Nu în ultimul rând, părintelui i se cer cunoştinţe şcolare adaptate necesităţilor vremii şi un simţ pedagogic înnăscut. Cu alte cuvinte nu mai poţi fi un părinte bun numai „după ureche” sau după ce ai văzut la părinţii tăi pe care-i consideri modele perfecte. Ce ar trebui să evite un părinte bun:  
  • lipsa unor reguli clare în relaţiile cu copilul;
  • exprimarea vagă şi confuză a unor cerinţe;
  • o supraveghere superficială ( să nu cunoască programul şi activităţile copilului);
  • o disciplină rigidă;
  • lipsa unei comunicări cu copilul şi a împărtăşirii de experienţe;
  • conflictele dintre părinţi;
  • ignorarea comportamentelor adecvate ale copilului şi pedepsirea celor inadecvate.
  În consecinţă, un părinte bun nu uită niciodată că relaţiile din familie sunt pentru copil exerciţiul şcolarizării primare şi modelul viitorului.   Ce nu ar trebui să lipsească din locuinţa unei familii cu unul sau mai mulţi copii (pre)şcolari: coli albe de hârtie; creioane negre şi colorate; plastilină; caiete; cărţi de colorat; cărţi de poveşti; reviste pentru copii; riglă; bandă adezivă; hârtie trasparentă; autocolante; gumă de şters; jocuri de construcţie; jucării inteligente; calendar; metru de croitorie; jocuri pentru doi sau mai mulţi participanţi; zaruri; jocul de şah; acuarele şi pensulă. Încă de mic, copilul trebuie să aibă un buget propriu pentru rechizite, jucării şi dulciuri, la început administrat de părinţi cu consultarea copilului, mai apoi administrat de copil cu consultarea părinţilor. La nivelul copilului de azi sunt prioritare:  
  • abordarea cât mai de timpurie a libertăţii de acţiune şi decizie;
  • obişnuinţa cu rezolvarea propriilor probleme;
  • participarea, în măsura posibilităţilor, a nivelului de dezvoltare şi a vârstei la deciziile care-i influenţează viaţa.
  Rezultatele educative ale unui părinte bun se concretizează printr-o relaţie de acceptare în cadrul cuplului părinte-copil. Copilul acceptat este liber şi creativ. El:  
  • are originalitate şi spontaneitate;
  • preferă jocurile de construcţie şi de imaginaţie;
  • are autonomie şi capacitatea de a se descurca singur;
  • are tendinţa de a se impune celorlalţi;
  • doreşte să fie mare;
  • are capacitatea de a se apăra;
  • prezintă un nivel de aspiraţie înalt şi dorinţa de a înfrunta dificultăţile;
  • perseverează în urmărirea scopurilor;
  • manifestă dezinteres pentru sarcinile independente;
  • are autoritate şi putere de concentrare;
  • are o individualitate puternică.
  Un părinte bun va ţine seama de înţelepciunea înaintaşilor, ale căror poveţe pentru copiii de ieri au rămas valabile şi pentru copiii de astăzi şi de mâine.   „Mai degrabă un cap bine construit decât plin.” – Mointaigne „Când am încetat de a mai fi copil am şi murit.” – Brâncuşi „Să căutăm să gândim mult, nu să ştim mult.” - Democrit